Aviatorul Petre Cristescu

petre cristescuOameni care au fost

În perioada interbelică, pe un amplasament dun apropierea actualului Spital TBC de la Roşiorii de Vede, se afla un mic aerodrom, pe care funcţiona şi o şcoală de pilotaj.

Zgomotul motoarelor de avion, ca şi spectacolul oferit de zborul păsărilor mecanice, îi atrăgea pe mulţi locuitori ai oraşului. Tineri şi mai puţin tineri, roşiorenii se apropiau de locul vrăjit al “Aviaţiei”. O mare parte dintre ei cu speranţa că, cine ştie, ar putea deveni chiar zburători.

Frumoase vremuri, când, până şi în oraşele foarte mici, ca Roşiorii de Vede, existau asociaţii sportive destul de bogate pentru a-şi permite să posede şi să exploateze avioane, când tinerii fermecaţi de frumuseţea zborului aveau posibilitatea să înveţe pilotajul.

Unul dintre tinerii care, imediat după terminarea orelor de şcoală, arunca ghiozdanul şi “o ştergea” pe deal era liceanul (La “Anastasescu”) Petre Cristescu. Prea tânăr (născut la 3 august 1924, în familia contabilului Petre Cristescu, fost la Banca Cercului Comercial şi la Filiala de vânătoare) pentru a se înscrie la Şcoala de pilotaj), Titi era, totuşi, o prezenţă obişnuită la “punct”, cunoscându-i (şi  fiind cunoscut de instructori şi elevi. Nu o dată, Titi a reuşit să-i facă pe aceştia să-l ia la bord pentru un tur de pistă.

Părinţii au înţeles că zborul este pasiunea vieţii lui şi i-au permis ca, după terminarea studiilor liceale, să se pregătească în cadrul Şcolii Militare de Pilotaj de la Ziliştea (Buzău). A primit brevetul al 1 noiembrie 1943, fiind încadrat ca pilot la Flotila 3 Asalt. În această calitate a luptat pe frontul antihitlerist, la manşa unui bimotor de asalt Henschel 129.

După terminarea războiului a trecut în rezervă cu gradul de adjutant aviator, la 1 februarie 1946.

Dornic să împărtăşească şi altora din pasiunea şi cunoştinţele sale, P. Cristescu a devenit instructor de zbor la Şcoala de Pilotaj de la Alexandria. În acea perioadă s-a căsătorit cu roşioreanca Maria Brâulete, făcând o nuntă ca-n poveşti (aşa cum îşi aminteşte soţia lui) la Casa Colţatu, Actuala Protoierie.

Temându-se pentru viaţa soţului ei (mai ales după naşterea primului lor fiu, Liviu), tânăra doamnă Cristescu îi cere acestuia să renunţe la zbor. À contre cœur, el acceptă, dar după numai trei ani îl regăsim la manşă, şi de data aceasta pentru totdeauna.

La sfatul medicilor, având în vedere o afecţiune pulmonară a lui Liviu, familia alege, în 1952, să emigreze într-un oraş de munte. Au ales Braşovul.

Pilotul este primit cu braţele deschise la Şcoala de pilotaj de la Ghimbav şi imediat ia în primire o serie de zece elevi. Va funcţiona neîntrerupt 11 ani la acestă şcoală, brevetând peste 200 de noi aviatori.

Păcat că în 1963, şcoala se desfiinţează (ca şi altele din toată ţara). Instructorii se încadrează la întreprinderi de transport aerian. Petre Cristescu ia în primire un avion “Aviasan” (ambulanţă zburătoare) pe care îl zboară de pe aerodromul din Braşov  (dar şi de la Deva, pentru o scurtă perioadă) timp de patru ani. (Uneori, misiunile îl aduceau şi la Roşior, ocazii cu care îşi vizita părinţii aflaţi în acest oraş, ca şi pe fraţii săi mai mici, Hariton şi Adriana). Pentru că, în 1966, la Ghimbav, ia fiinţă Întreprinderea de Construcţii Aeronautice (moştenitoare a tradiţiilor I.A.R.). Tânăra uzină fabrică diferite tipuri de aeronave, de la planoare de antrenament la superperformante elicoptere. Petre Cristescu devine pilot de încercare şi recepţioner în zbor la I.C.A. Este o perioadă frumoasă în cariera lui, pentru că are ocazia (şi obligaţia de serviciu) să zboare toate produsele fabricii: motoplanoare I. S. 28, avioane I.A.R. 823 şi 824, elicoptere I.A.R. 316 Alouette şi 33o Puma, etc. Cele zece volume ale carnetelor  sale de zbor, pe care le-am consultat, menţionează datele tuturor acestor zboruri de încercare.

Presa braşoveană, centrală, dar şi cea franceză menţionează o realizare excepţională a anului 1983, când I.C.A. Ghimbav a exportat către Sudan 24 de elicoptere Puma, toate fiind transportate în zbor până la Khartoum. Traseul era: Braşov – Constanţa – Istambul – Rodos – Larnaca – Cairo – Luxor – Aswan – Dungulah – Khartoum,2000 Km., dintre care800 km. peste Marea Mediterană, fără flotoare de securitate(!). Unul dintre piloţii  care a efectuat acest zbor a fost Petre Cristescu.

Pilot cu excepţionale calităţi, Petre Cristescu le interzice celor doi fii ai lui să zboare. Totuşi, Liviu şi Cristi devin ingineri în … construcţii de aeronave şi se încadrează la I.C.A.

Deşi vârsta maximă de pensionare a piloţilor de încercare era de 50 de ani, Petre Cristescu, cu aprobarea expresă a ministrului de resort, activează până la 62 de ani. După pensionare, împreună cu alţi oameni pasionaţi de aviaţie, foşti piloţi, veterani de război, Petre Cristescu participă la înfiinţarea Asociaţiei Aviatorilor Braşoveni, militând pentru cunoaşterea şi (mai ales) recunoaşterea) meritelor acestei arme şi domeniu de activitate.

Aviatorul Petre Cristescu a încetat din viaţă, în urma unei boli necruţătoare, la 2 septembrie 2001, fiind înmormântat, cu onorul camarazilor săi, la cimitirul “Învierea” din Braşov.

Prof. MIHAI-ATHANASIE PETRESCU

De la Asociaţia Aviatorilor Braşoveni

Notă. Autorul acestui material doreşte să mulţumească d.nei Maria Cristescu, văduva pilotului,  d.lui Hariton Cristescu, fratele său, precum şi colegilor din A.S.A.B., în special d.lui Constantin Nanu, care l-au ajutat să se documenteze

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Portrete

2 răspunsuri la „Aviatorul Petre Cristescu

  1. VULPOIU IOAN

    BUNA DIMINEATA DOMNULE PROFESOR! Rog primiti sincerele mele multumiri pentru adresa pe care ati avut amabilitatea sa mi-o dati spre completarea cunostintelor mele cu privire la cel ce a fost AVIATORUL PETRE CRISTESCU. Am pus cap la cap multe alte informatii si am stabilit legaturi absolut veridice. Sunteti un om minunat. Cu deosebit respect, de la Ploiesti – Puiu Vulpoiu

  2. VULPOIU IOAN

    AM ONOAREA DOMNULE PROFESOR ! Este mai aproape de miezul zilei si am raspuns provocarii „Petre Cristescu”. Am apelat la comandorul MITICA PARVU despre care stiam ca a fost detasat de la Tarom pentru a coordona zborul la Khartoum al elicopterelor despre care „este vorba in propozitie”.
    Stiam ca este foarte cunoscut de personalul pensionat de la ICA. La dezvelirea placii memoriale a aviatorului veteran Ioan Milu, (la ultimul sau domiciliu str. Constantin Lacea nr. 41 – Brasov) domnul comandor Dumitru Parvu a venit cu un album de fotografii realizate in acel memorabil zbor.
    Un album care a produs sensatia preconizata! Acum cateva minute ne-am conversat telefonic pe tema PETRE CRISTESCU. I-am citit articolul de pe ecranul monitorului si am ascultat extrem de placute impresii de la acel zbor, sa zicem… istoric! Cu ei a fost si Victor Teodoru de la TVR, dar de realizarea lui cinematografica nu se mai stie… Domnul profesor poate fi incantat. Memoria aviatorului PETRE CRISTESCU este apreciata acolo unde nici nu te astepti – multumita incisivitatii Domniei Voastre. Cu drag, Puiu Vulpoiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s