Arhiva zilnică: Ianuarie 10, 2012

CINE ALEARGA DUPA DOI IEPURI de Mihai-Athanasie Petrescu

CINE ALEARGA DUPA DOI IEPURI

                                                                     Moto: Tout ce qu’a Léo Léa l’a

                                                                                Tout ce qu’a Léa Léo l’a…

                                                                                (Jean Gabin “Léo, Léa, Elie”)

În după amiaza zilei de 1 octombrie 199…un bărbat de aproximativ cincizeci de ani, aplecat asupra mesei sale de lucru, răsfoia un dosar. Omul era îmbrăcat într-un costum alb, subţire, purta espadrile şi o bonetă de aceeaşi culoare. Camera în care se afla era destul de mică. Pe una din laturi se vedea o canapea acoperită cu un cearceaf alb, iar lângă aceasta se găsea un dulăpior din sticlă.

După ce termină de citit atent fiecare filă a dosarului, bărbatul îl închise cu grijă şi îl împinse pe colţul biroului de metal.

– Domnişoară, vă felicit, aveţi un dosar nemaipomenit., se adresă el femeii din faţa sa.

Aceasta, o tânără de cel mult douăzeci şi cinci de ani, rămăsese în picioare, aşteptând emoţionată, iar acum zâmbi, mulţumită.

– Domnu’ doctor, asta înseamnă că mă angajaţi?

Cel numit astfel se ridică şi îi întinse mâna.

– Da, domnişoară…ăăă…Preda. Începi de mâine.

Doctorul Moise era o mare personalitate. Conducea secţia de chirurgie de mulţi ani, iar sub aripa lui protectoare veneau să lucreze mulţi absolvenţi ai facultăţilor de medicină, cu speranţa  că, îndrumaţi de el, vor deveni buni practicieni. Cei mai mulţi plecau apoi la spitale din capitală, dar destui preferau să rămână pe loc, fie din inerţie, fie pur şi simplu pentru că erau localnici.  Doctorul îi iubea pe toţi ca pe proprii lui copii, (pe care nu-i avea, fiind burlac) şi îi ajuta cu drag.

Dar cel mai mult se simţea ataşat de tinerii Datcu.

Leonard şi Ileana Datcu. Tineri, talentaţi, de mare perspectivă.El, Leo, fiul unui coleg de liceu al lui Moise. Ea, Lea, fiica lui Boroş, alt coleg de liceu. Doctorul îşi amintea cu drag de anii tinereţii, atunci când, după război, locuia în cartierul cel mai sărac al oraşului, cu case mici şi straduţe întortocheate, şi, împreună cu Datcu şi Boroş visau la viitor. El izbutise, cu bursă, să urmeze medicina. Ceilalţi nu au avut aceeaşi şansă. Datcu devenise şofer de autobuz, iar Boroş intrase în armată. Se însuraseră în acelaşi an, iar copiii lor s-au născut la puţin timp unul după altul. Ambiţiile taţilor, stimulate şi de reuşita vechiului lor prieten, se răsfrânseră asupra copiilor.

Cei doi au crescut, practic, împreună. Se jucau împreună, iar drumul la şcoală  îl făceau tot împreună, locuind pe aceeaşi stradă. Au stat în aceeaşi bancă, de la clasa întâi până în anul şase de facultate, când s-au căsătorit. Doctorul Moise ar fi vrut să le fie naş, dar nu a fost posibil, el neavând nevastă. Ca să se revanşeze, vechiul prieten al taţilor lor îi luă lângă el, la spital. Îi ajută să pregătească rezidenţiatul, iar ei nu l-au dezamăgit. Deja începeau să cunoască tainele celei mai grele meserii din lume, chirurgia. Mai aveau mult până şă ajungă la priceperea, faima şi averea lui Moise. Deocamdată locuiau în casa lui Boroş, în camera de copil a Ilenei.

– Cine-i tipa? întrebă Leo intrând în biroul lui Moise.

– Fata care a ieşit? O absolventă… vine la noi în stagiu.

– Mişto! aprecie tânărul.

– Ce-o fi mişto? Că lucrează la noi?

– Păi…

– Are note mari la facultate, o recomandă şi Oprescu… cred că e deşteaptă, tranşă Moise.

Leo nu-l asculta. Deschisese fereastra şi o privea pe noua lui colegă care urca într-un frumos Opel Vectra bleumarin şi demara în trombă.

– Mişto! repetă tânărul.

Mai multe săptămâni trecuseră de când îşi făcuse apariţia Kitty. Nou venita începea să se acomodeze  cu spitalul şi colegii, dar în acelaşi timp şi cu oraşul. Mulţi dintre colegii ei o întrebau de ce nu încercase să-şi găsească un post în oraşul ei din vestul ţării, sau chiar în Timişoara, că doar e un centru universitar de tradiţie.

– E frumos acolo, răspundea Kitty, dar aici e mai aproape de Bucureşti. Plus de asta, munţii. Voi ştiţi cât îmi plac munţii?

– Bine, dar aici nu ai pe nimeni, unde o să stai?

– Mi-am cumpărat un apartament cu două camere. În câteva zile o să-l termine de zugrăvit şi mă mut în el.

Doctorul Moise era mulţumit de ea. Îl asistase la câteva operaţii, dovedindu-şi competenţa. Bătrânul o lăsase să încheie două apendictomii, iar ea se descurcase, fără să fie intimidată de privirea  critică a maestrului.

– Să ştii că-mi place de ea, îi spuse şeful lui Leo. Nu-i încă la valoarea ta sau a lui Lea, dar cred că va fi o doctoriţă bună.

– Bună!… îl susţinu Leo.

– Mă, tu te cam uiţi după ea! îi reproşă Moise.

– Cine nu se uită după o fată ca asta? Dar staţi liniştit, n-o am eu pe Lea? N-am nevoie de alta!

Când îşi inaugură apartamentul, Kitty îi invită pe totţi colegii la un chef. Veniră mai ales cei din “aripa tânără”. Leo se duse şi el, dar fără Lea, care picase de gardă la urgenţe. Se distră bine. Kitty servi un vin bănăţean, trimis special de tatăl ei. Cu această ocazie, ea le povesti că era fiica patronului unei mari ferme de lângă Lugoj. Avea o suprafaţă mare de pământ, pe care o lucra după metode occidentale. Beneficiile, destul de mari, erau în  parte reinvestite, astfel încât omul era posesorul unei mari averi. Printre cele mai mari din Banat.

– Aşa se explică cum ai putut tu să-ţi cumperi casă şi mobilă, spuse Leo.

– Dac-aş avea eu banii tăi, aş da-o naibii de medicină, spuse, cu limba înnodată de vin, un alt oaspete.

– Eu am visat să mă fac doctoriţă încă de când eram bebe, răspunse Kitty. Îmi place meseria şi am s-o practic, şi dacă vreţi să ştiţi, nu pentru salariu.

Lui Leo nu-i veneaa să creadă. Obişnuit cu un trai sobru, aproape ca nu putea înţelege cum poate cineva să spună că nu pentru bani practică medicina, ci din pasiune. El, deşi era îndrăgostit de meseria sa, spera ca într-o zi să fie la fel de bogat cum era şeful lui, sau mi mult, poate ca doctorul Stroescu, şeful serviciului de ginecoloie. Iar Kitty vorbea cu dispreţ de bani!

Când plecară, noaptea târziu, toţi invitaţii o sărutară pe Kitty, ca semn de prietenie şi de urări e bine. Leo, rămas ultimul, avu impresi că buzele tinerei stagiare l-au atins cu mai multă forţă şi au poposit mai mult timp pe obrazul său decât pe ale celorlalţi.

A doua zi, doctorul Datcu operă o hernie. În mod normal, nu ar fi întreprins o astfel de operaţie fără să o aibă alături pe soţia sa, cel mai bun sprijin moral. Dar, Lea, obosită după o noapte de gardă deosebit de încărcată, plecase acasă, iar pe Leo îl asistă Kitty, singura care, ca şi el, nu băuse mai nimic la chef.

Operaţia fu reuşită, iar tânărul chirurg trebui să admită că Moise avea dreptate. Îi spuse acest lucru şi lui Kitty, în timp ce îşi scoteau halatele.

– Ai fost excelentă, nici cu nevastă-mea nu lucram mai bine.

– Da? Ce-ai zice să mergem să sărbătorim evenimentul?

Leo refuză. Era prea obosit pentru o ieşire la restaurant, şi nici n-ar fi vrut să-şi supere soţia făcând o astfel de escapadă.

Calcul sau nu, bănăţeanca organiză un nou chef într-o seară când Lea era de gardă. Leo nu ştiu cum să decline invitaţia, iar la plecare avu din nou impresia că frumoasa Kitty îl pupă cu prea multă convingere.

         “Şi până la urmă, de ce nu?” îşi spuse el în drum spre casă.

– Nenea Gică, l-aţi văzut cumva pe Leo? întrebă Lea intrând în biroul doctorului Moise. Trebuia să vină acum o oră să intre de gardă în locul meu.

– Cum, n-a venit? se miră şeful. N-a mai întârziat niciodată, nu-i aşa? mai spuse el, amintindu-şi că îl văzuse pe fiul prietenului său urcând într-o maşină bleumarin exact cu o oră mai devreme. Ei, apare el, o avea vreo problemă…

Hotărât să taie răul de la rădăcină, a doua zi Moise îl chemă în birou pe Datcu.

– Mă, dacă te mai văd cu aia, cu mine ai terminat-o! Păi se poate să-i faci Ilenei una ca asta?

Leo folosi toate minciunile pe care le spun soţii în astfel de cazuri, dar, dacă pe Moise reuşi să-l păcălească, cu el însusşi nu reuşi.

“Are dreptate moşu’”, cugetă el. Ce are aia mai mult decât Lea?”

“Bani!”, îi răspunse drăcuşorul ascuns după urechea stângă.

Lea rămăsese singura din tot serviciul chirurgie care nu ştia nimic despre preocupările extraconjugale ale lui Leo. Până la urmă, însă, se găsi un binevoitor.

Vestea că Lea şi Leo divorţează îl  lovi ca o bombă pe doctorul Moise. Bătrânul nu putea să creadă că relaţia începută încă de la creşă se putea destrăma astfel. I-o spuse şi Ilenei.

– Nici eu nu credeam, nenea Gică. Dar uite că de câteva săptămâni nu mai vine acasă.

– Probabil că stă cu ea în apartamentul din Drapelul Albastru, presupuse doctorul.

– Unde!?

– Lângă Complexul mare, într-un fel de bloc cu două etaje…

– Păi nu mai stă în Salina?

– Nu ştiai? A vândut acolo şi s-a mutat la şase camere.

– Şase camere?!

Au trecut mulţi ani de-atunci, iar în spital totul s-a schimbat. Doctorul Moise, cedând la rugăminţile ministrului sănătăţii, s-a transferat la Fundeni; şef al chirurgiei este acum Leonard Datcu, doctor în medicină, iar adjunt al şefului de serviciu este doctoriţa Lea Datcu. Competenţa lor este cunoscută şi recunoscută atât de colegi cât şi, mai ales, de pacienţi. Cine nu ar avea încredere în nişte medici care salvează vieţi, dar niciodată nu acceptă nici cea mai mică “atenţie” de la bolnavi? Şi la ce le-ar trebui bani? Au destui. Vila “Belvedere”, în care locuiesc ei este cea mai mare şi cea mai frumoasă din noul cartier Sud. Maşinile Mercedes, al lui alb, iar al ei roşu, sunt cunoscute în tot oraşul.

Singura care are o maşină mai scumpă decât soţii Datcu este doctoriţa Kitty Predescu. Ea este posesoarea unui B.M.W. full option, făcut pe comandă, care, când nu este în curtea spitalului, poate fi văzut  între două Mercedesuri, unul alb şi celălalt roşu, în garajul vilei “Belvedere”.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

                                                                     Mihai-Athanasie Petrescu

                                                                               30.12.2001

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Proze