Arhiva zilnică: Ianuarie 4, 2012

GAZ DE FOC de Mihai-Atanasie Petrescu

Oftând uşurată, Beti se trânti pe un scaun. De abia trecuse de ora douăsprezece, dar ea se simţea deja grozav de obosită. Avea şi de ce: era în picioare de la cinci jumate, când bebeluşul începuse să plângă de foame. Soţul, care pleca la serviciu, ceruse şi el de mâncare.
– O să fie o zi grea azi, a anunţat-o Mirel, cu mâna pe clanţă. Vin belgienii ăia pentru contract, că la ei nu se ţine seama că e ajun de Crăciun… Cred că o să trebuiască să-i invităm şi la un dejun de afaceri.
Apoi masa copilului, la ora nouă, ieşirea după pâine, gătitul, masa de prânz, pentru ăla micu’… Să mai zică, cine are curaj, că e bine să stai acasă. Of, de-ar începe odată serviciul, să se mai odihnească şi ea!…
Deodată, liniştea din apartament fu spartă de bim-bam-ul de la intrare.
– Cine … mă-sii o fi la ora asta? Dacă îmi trezeşte copilul, îl omor! (într-adevăr, dinspre pătuţ se auzi un scâncet).
Beti se uită prin vizor. Pe scară se vedea un necunoscut, un tânăr care arunca priviri iscoditoare în toate direcţiile. Simţind mişcare, omul strigă:
– Sunt de la…
– Mai încet, domnule, că-mi trezeşti copilul! reacţionă Beti.
Cel de afară reluă, mult mai încet:
– Am venit în control. Sunt de la Reţele…
– Ce spuneţi? De unde? întrebă gazda. Pleacă, domne, de-aici, cu controlul’ dumitale. Ştie toată lumea escroci din ăştia care se dau drept inspectori de la Reţele Electrice…
– Doamnă dragă, dar eu nu sunt de la Reţele Electrice! Sunt de la Gazcom, să văd instalaţia de gaz metan!
– A, de la gaz?! Păi atunci, intraţi, îmi cer scuze, dar mă feresc şi eu… Acum câteva zile a venit unul la o cunoştinţă de-a mea, i-a zis că-i de la Curent şi i-a luat o grăma’ dă bani pe nişte chitanţe false.
Vizitatorul, după ce-şi frecă, îndelung, picioarele pe preşul de la intrare, îşi expuse scopul vizitei:
– Trebuie, doamnă dragă, să văd câte focuri aveţi, dacă instalaţia e corespunzătoare… Cine v-a făcut-o?
– Ţeava de gaz? Păi, era o firmă în vecini, “Fitingul” S.R.L. Acuma s-a mutat.
– Era autorizată?
– Ăăă … păi cam era, că dumnevoastră, de la gaz, ne-aţi recomandat-o, dacă nu mă-nşel. Da’ cum, nu ştiţi de ei?
– A, ba da, ba da, recunoscu inspectorul. Cum îi zice, câte focuri aveţi?
– Păi să … două.
– Îmi arătaţi aprobarea de la regie?
– Da, sigur.
Şi Beti, urmărită cu atenţie de vizitator, deschise un sertar şi începu să caute.
– V-a căzut ceva pe jos, îi atrase atenţia bărbatul.
– Mersi, răspunse gazda, băgând repede în buzunarul de la pieptul capotului cele două hârtii de câte o sută de dolari. Asta e? arătă ea o hârtie.
– Da, da … hai să-mi arătaţi unde aveţi arzătoarele, pretinse controlorul.
Femeia îl conduse în bucătărie.
– Aici avem soba şi aragazul. Iarna fac foc la sobă, că încălzesc şi bucătăria, iar vara numai la aragaz.
– Staţi puţin, nu prea e-n regulă. Scrie-n aprobare aşa ceva?
– Păi, nu-i nevoie, că nu le aprindem pe amândouă odată
– Credeţi dumneavoastră că nu-i nevoie. Ba este, doamnă dragă, iar dacă n-o aveţi, mă tem că va trebui să vă amendez!
Beti, descumpănită, rosti:
– A … mendă?!
– Hai, nu vă speriaţi, că nu-i mare. Numai 100 de dolari.
– Cum 100 de dolari?
– În echivalent, dacă nu aveţi valută. Nici o problemă. Mai aveţi şi alt foc?
Beti întârzie cu răspunsul.
– V-am întrebat ceva, reluă controlorul, cu o voce devenită, brusc, tăioasă.
– Da … mai …
– Trebuie să-l văd.
Cu paşi nesiguri, femeia îşi conduse oaspetele în camera bebeleşului. De frică, uitase că acesta dormea.
– Aici, arătă ea soba.
Controlorul examină câteva clipe soba albastră. Apoi spuse, apăsând fiecare cuvânt:
– Doamnă dragă, teracota aceasta prezintă numeroase fisuri în teracotă care pun în pericol siguranţa circu … vreau să spun sigurantă instalaţiei. Aveţi mare noroc că n-aţi sărit în aer pân-acuma!
Încă de la primele cuvinte ale bărbatului, sugarul începu să scâncească. Apoi izbucni în urlete.
– Aoleu, mi-aţi trezit copilul! strigă Beti, furioasă. Sunteţi mulţumit?
Debusolat, pentru o clipă, de furia femeii, controlorul contraatacă:
– O sută de dolari pentru sobă!
Parcă înţelegând grozăvia sentinţei, copilul urlă şi mai tare. Beti nu mai ştia ce să facă.
– De unde, Doamne iartă-mă, să vă dau atâţia bani?
Cu ochii aţintiţi către buzunarul capotului, inspectorul spuse tare, fiecare vorbă a sa fiind subliniată de câte un strigăt al sugarului:
– Dacă nu plătiţi pe loc, treaba dumneavoastră, amenda se dublează, o puteţi achita şi la casieria firmei în termen de patruzeci şi opt de ore. Da’ vă spun: dublu!
Renunţând la intenţia schiţată de a-şi lua copilul în braţe, Beti se întoarse, din nou, lângă controlor.
– Dublu?
– Ăsta e regulamentul, doamnă dragă. Dublu! strigă el, ca să acopere plânsul copilului.
Beti se mai îndreptă o dată spre pătuţ, dar din nou se răzgândi, deschise sertarul cu acte, căută câteva clipe şi scoase două bancnote verzi.
– Strângeam şi noi bani de maşină, spuse ea. Da’ acum… Aleluia!
– Să vă scriu chitanţă, anunţă, ceva mai calm, bărbatul, aşezându-se la masă. Deci … 100$ pentru aia … aşa … încă una de 100$ pentru sobă. Pofţiţi, doamnă dragă, aveţi aici chitanţele, da’ să ştiţi, că tot trebuie să remediaţi …ăăă, dar staţi un pic, c-am uitat să verific instalaţia, spuse el, ridicându-se brusc de pe scaunul care căzu, cu zgomot, pe spate.
Stârnit, copilaşul îşi înteţi plânsul.
– Ţevile? întrebă, aproape buimacă, Beti.
– Sigur că da, doamnă dragă. Aaa, ia uite, aici e îndoită.
– Da’ are un d-ăla, cum îi zice?…
– Văd că are colţar, dar asta e interzis! Ca să nu mai vorbim de robinetul ăsta, care e interzis!
– De acolo se-nchide focul.
– Nu se mai poate, de mâine vă tai gazul. Şi mai plătiţi dumneavoastră, vă rog frumos, încă două sute de dolari pentru ţevile astea! strigă bărbatul lovind cu pumnul în masă.
Pusă prea mult la încercare de severitatea controlorului, de suma pronunţată, dar, şi mai ales, de ţipetele copilului, Beti simţi că i se face rău. Se prăbuşi la podea, sub ochii indiferenţi ai inspectorului.
Acesta îngenunchie, se aplecă mulţumit asupra femeii leşinate şi îşi băgă mâna în buzunarul unde văzuse că gazda pusese banii.
Nu apucă să-i scoată. Lovit cu un scaun în spate, căzu şi el lângă Beti, în timp ce Mirel striga, fără să mai ia în seamă plânsul copilului:
– Deci aşa, femeie necredincioasă!? A trebuit să nu mai vină belgienii din cauza zăpezii şi să ne dea ăia drumu’ acasă ca să te găsesc în braţele ăstuia! Şi mie îmi spuneai că nu se poate, ba că alăptezi, ba că e post!…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Proze